Felicitări agricultorilor, brutarilor, bucătarilor dar și celor care nu-și pot închipui nici o masă a zilei fără o felie de pâine, cu Ziua Mondială a Pâinii
Ziua Pâinii împarte aceeași dată – 16 octombrie, cu Ziua Mondială a Alimentației – World Food Day.
La noi nu am observat să aibă loc evenimente ieșite din comun legate de această zi. Măcar cei care pot și știu să facă pâine să o prepare acasă, oferind astfel un fel de omagiu acestui aliment de bază, bucurându-se că există pe masă, când atâtea mese din lume sunt goale. Este o zi în care putem oferi cuiva flămand o pâine sau un prânz cald. O zi în care pîinea nu mai este moartea dietelor, spaima regimurilor de slăbire și mama carbohidraților. E pur si simplu o pâine.
Personal întrebuințez rar pâine, însă îmi place să încerc diferite feluri de pâine, cu variate componente, de la toți producătorii care-i poți găsi prin Chișinău dar și de la brutăriile locale din rețelele de magazine.
În timpul timp, la micul dejun, mi-am cumpărat de vreo 2 ori Pâine de Riga, Franzeluța – produs premium apărut primăvara aceasta în vînzare. Însă apreciez mult și Pâinea Boierească, cum se numește ea în Green Hills Market sau Sovital cu fructe în alte rețele, bastonașele cu cașcaval – tot un fel de pâine de vreo 110 lei/kg. Cea boierească pe lîngă făina de secară are multe fructe uscate, in, susan și un gust mai bogat decît Pâinea cu fructe produsă de Franzeluța.
Degustații la pâine bavareză.
Pînă nu demult nu observasem să fi organizat careva degustații la pâine prin magazine, însă din primăvară, unele rețele de magazine – Nr 1, Fourchette, Fidesco au început să facă publicitate la produsele de panificație produse local. Și nu e pâine obișnuită ci cu diferită componență, preț mai mare, calitate mai bună decît ce găsim la o tarabă obișnuită.