Dacă ne apar ceva probleme cu privire la calitatea unui produs sau serviciu achiziţionat sau deservirea lasă mult de dorit într-un magazin, Agenţia dată ne rezolvă problema. Aceasta în caz că nu vrem să soluţionăm problema apărută cu administraţia unităţii comerciale şi aşteptăm dreptatea din partea statului.
Agenţiei ii revin mai multe funcţii şi toate-s de bază:
1) organizarea şi desfăşurarea activităţilor de supraveghere a pieţei privind corespunderea produselor plasate pe piaţă şi a serviciilor prestate cu cerinţele prescrise şi/sau declarate, inclusiv prin efectuarea controlului, în numele statului, la toate etapele ciclului vital al produsului sau al prestării serviciului;
2) efectuarea controlului metrologic legal asupra normelor privind asigurarea metrologică, starea etaloanelor, mijloacelor de măsurare şi a materialelor de referinţă din domeniul metrologiei legale;
3) efectuarea controlului de stat privind respectarea normelor şi regulilor de desfăşurare a activităţilor de comerţ;
4) desfăşurarea activităţilor privind protecţia intereselor economice ale consumatorilor;
5) desfăşurarea activităţilor de informare şi educare a cetăţenilor privind drepturile pe care le au în calitate de consumatori.
Dar are şi peste 20 de atribuţii (conform paginii oficiale), dintre care cele mai importante mi-au părut astea:
- implementează politica în domeniul protecţiei consumatorilor, în comun cu organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, cu autorităţile administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniu şi cu asociaţiile obşteşti de consumatori;
- examinează şi înaintează propuneri la proiectele de acte legislative sau de alte acte normative în domeniile protecţiei consumatorilor, supravegherii pieţei şi metrologiei privind fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportarea, importul şi comercializarea produselor, privind prestarea serviciilor, astfel încît acestea să nu pună în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor, să nu afecteze drepturile şi interesele lor legitime, precum si privind regulile de desfăşurare a activităţilor de comerţ;
- acordarea consultaţiilor consumatorilor, inclusiv prin linia telefonică directă;
- informează consumatorii asupra produselor şi serviciilor ce prezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor, precum şi asupra practicilor comerciale incorecte care le pot afecta interesele economice;
- acordă persoanelor fizice şi juridice consultanţă de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor;
- examinează reclamaţiile consumatorilor în vederea protejării drepturilor legitime ale acestora;
- efectuează controlul respectării prevederilor legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, reglementărilor tehnice şi altor acte normative ce stabilesc cerinţe obligatorii privind securitatea produselor şi a serviciilor, controlul corespunderii produselor şi serviciilor plasate pe piaţă cerinţelor prescrise şi/sau declarate, cu excepţia controalelor privind respectarea regulilor sanitaro-igienice şi sanitar-veterinare de către producătorii de produse alimentare;
- efectuează prelevări de probe la produsele plasate pe piaţă pentru analize şi încercări de laborator în laboratoare acreditate;
- efectuează controlul de stat privind respectarea normelor şi regulilor de desfăşurare a activităţilor de comerţ; Emite decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte; Emite decizii de interzicere a practicilor comerciale incorecte, chiar dacă acestea nu au fost aplicate, dar acest lucru este iminent;
- solicită informaţii privind măsurile întreprinse de către agenţii economici în vederea remedierii neajunsurilor depistate;
- sesizează autoritatea de licenţiere şi/sau autorităţile administraţiei publice locale, în cazul constatării cazurilor de comercializare a produselor falsificate (contrafăcute) şi/sau periculoase ori în cazul altor încălcări, în scopul suspendării sau retragerii licenţei, autorizaţiei de amplasare şi funcţionare ori a certificatului de clasificare;
- sesizează organismele de evaluare a conformităţii, în baza constatărilor proprii, sesizărilor consumatorilor sau sesizărilor asociaţiilor obşteşti de consumatori, în ceea ce priveşte neconformitatea produselor şi serviciilor plasate pe piaţă, însoţite de certificate de conformitate;
Ce ţine de legislaţie, există vreo 11 legi ce reglementează acest domeniu, începînd de la Legea cu privire la petiţionare, din 1994 şi ajungînd la cea de anul trecut cu privire la protecţia consumatorilor şi cam tot atîtea hotărîri de Guvern.