Un pic de politică, că totuși situația creată în media din ultimele 48 de ore de la anunțarea candidaturii lui Gaburici la funcția de premier afectează imaginea unei companii importante.
După un şir de manageri străini, Chiril Gaburici a fost primul moldovean din conducerea companiei Moldcell. În 2012 a plecat la Azercell, Azerbaidjan, companie pe care a condus-o până la sfârșitul anului 2014. Potrivit presei azere, lui G. i-a expirat contractul și nu a mai dorit să-l prelungească, astfel a decis să plece în decembrie 2014 de la TeliaSonera Grup. Un blogger, Gandrabur C., scria ceva de genul, că s-au depistat o serie de încălcări în gestionarea bugetelor de publicitate la compania din Moldova cît timp G. a fost președinte. Încălcări care s-au soldat cu o sumă cu multe zerouri în conturile candidatului din partea stajarilor.
Conform unui articol de pe Mold-Street, numele lui G., apare şi în raportul Comisiei Nagacevschi cu privire la evenimentele din aprilie 2009, la compartimentul „Situaţia cu ne-funcţionarea telefoniei mobile”. Raportul conţine şi o menţiune specială despre compania Moldcell, condusă în acea perioadă de C. G. „Unul din operatorii de telefonie mobilă şi anume ÎM „Moldcell” a sfidat prevederile legale şi a încercat să ducă în eroare Comisia de anchetă şi a susţinut că nu a suspendat serviciile sale, iar întreruperea legăturii telefonice a fost cauzată de suprasolicitarea reţelelor”.
Potrivit unor surse ale portalului actualitati.md, C. G., noul candidat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, este și naşul de cununie al nepoatei lui V. Voronin, Ecaterina, care în 2011 s-a măritat cu fiul vice-ministrului Transportului din Azebaidjan, Musa Pahanov.
Toate noutățile astea apărute pe site-urile de știri cu referire la trecutul fostului președinte al companiei Moldcell, legăturile cu politicienii mă pune pe gînduri, cel puțin pe mine ca consumator de servicii de telecomunicații și client Moldcell, cu 2 numere personale și unul corporativ. Cît de corecte și etice au fost unele activități de marketing și PR desfășurate de Moldcell din ultimii 6 ani, și dacă au ajuns la nivelul actual de dezvoltare prin căi legale? Dacă voi fi nevoit să fac o alegere serioasă între Moldcell și alt operator cu siguranță voi face o analiză bună înainte de a decide.